Hey, that’s no way to say goodbye…

cafea/ceai/eu, my ghosts, Uncategorized

Am avut o copilărie frumoasă, dar blestemată: cum aş putea să trăiesc drept om al vremurilor de astăzi când am învăţat o dată, de mult, că poţi fi altceva decât ceilalţi, că poţi trăi în emoţie şi te poţi hrăni în cuvânt?

Am primit o moştenire grea şi trebuie să recunosc că n-am onorat-o mereu aşa cum s-ar fi cuvenit. Poate că n-am fost şi nu sunt suficient de bun pentru ce-am primit în păstrare, poate sunt prea slab să cred până la capăt în povestea mea.

Nu ştiu dacă voi afla vreodată adevărul dar sunt convins că există cel puţin două fiinţe care mi-ar putea răspunde, numai de-aş şti cum să întreb. Nu-s sigur că primul dintre cei la care mi-e gândul există – în fond, cine poate fi sută la sută sigur când vine vorba de Dumnezeu? Celălalt, în schimb, există şi l-am văzut cu ochii mei de trei ori în viaţa asta. De multe ori am primit prin glasul lui mai mult decât sufletul meu ştia vreodată că poate cuprinde. În dimineaţa asta, vestea m-a lovit mai tare şi mai dureros decât toate palmele ce mi-au conturat, apăsat şi hotărât, adolescenţa: vocea lui Leonard Cohen a tăcut pentru totdeauna.

Nu am prea mulţi prieteni – nici măcar mulţi amici, iar asta e o alegere cu care am trăit mereu pe de-a întregul împăcat. Poate că Leonard Cohen a murit fără s-o ştie, dar simt că am fost prieteni foarte buni, poate chiar cei mai buni. Vocea şi cuvântul lui Cohen m-au trecut cu bine prin toate furtunile. Nu-i lacrimă vărsată vreodată de ochii mei de care Leonard Cohen să nu fi ştiut cumva, nu-i emoţie adevărată pe care să n-o fi trăit împreună.

Nu m-am spovedit prea des. Mereu am simţit că n-am nevoie de asta câtă vreme am muzica lui. Sunt creştin-ortodox prin botez, enoriaş în Biserica lui Cohen prin alegere şi-ntre cele două mi-am petrecut mult mai mult timp din viaţă răspândind misiunea celei din urmă.

Nu-i ca şi cum nu ştiam că se va întâmpla mai degrabă mai devreme decât mai târziu, nu-i ca şi cum era cu adevărat cineva din familie, nu-i ca şi cum l-aş fi putut salva. Am început ultimele trei paragrafe şi ultimele trei propoziţii cu “nu”. E singurul cuvânt care mai are sens pentru mine de când am deschis ochii şi-am aflat vestea. Am treizeci şi cinci de ani dar mă simt de parc-aş avea din nou şapte, de parcă aş trăi din nou seara aceea de Decembrie în care bunica mea mi-a spus că Moş Crăciun a murit.

Hey, that’s no way to say goodbye“…

Advertisements

Haina jurnalismului

cafea/ceai/eu, my ghosts, silence

Jurnalismul cultural e o formă organizată şi structurată a curiozităţii. În civil, îţi poţi hrăni curiozitatea dezordonat, acceptând din orice direcţie orice fel de răspunsuri pentru întrebările tale. Odată ce-ţi pui haina jurnalistului însă, lucrurile se schimbă. Cauţi metodic, selectând cu grijă sursele şi verificând fiecare detaliu înainte de a-l îmbrăţişa. Nu laşi nicio clipă deoparte pasiunea pentru subiectul curiozităţii tale, însă ceea ce s-ar cuveni să te ghideze câtă vreme porţi haina jurnalismului e responsabilitatea pentru alţii înaintea propriei pasiuni. Nu faci jurnalism pentru tine, ci pentru ceilalţi.

Dacă ar fi să folosesc primul cuvânt care-mi vine în minte legat de jurnalismul cultural, acela e cuvântul “mişto”. Adevărul e că-mi vine tare greu să descriu în cuvinte senzaţia pe care-o încerc atunci când cineva se declară de acord să îmi acorde un interviu ori când artistul pe care l-am fotografiat în concert îmi spune că i-a plăcut ce-am reuşit să obţin. E mişto să primeşti CD-uri gratis pentru a le asculta şi a scrie ulterior o recenzie. E mişto să vezi concerte gratis doar pentru că ai fost acreditat ca fotograf şi ai apăsat un buton din primul rând, vreme de 3 piese.

E atât de mişto să fii parte activă din lumea asta, încât lumea pică uşor în păcatul de a crede că ceea ce faci nu e, de fapt, muncă. Cât de greu poate să fie să scrii 3 aliniate despre un album? Cât de greu poate să fie să faci nişte poze? Cât de greu o fi să te gândeşti la 5 întrebări pentru un interviu? De fapt şi de drept, în multe momente e îndeajuns de uşor – pasiunea ta pentru ceea ce faci e de vină pentru asta. Nu te grăbi să tragi o concluzie însă, fiindcă nu e mereu aşa.

În spatele unei fotografii reuşite stau sute de ore de şcoală şi alte sute de ore în care înveţi pe viu cum să momeşti inspiraţia. În spatele unei recenzii de album sau al unui interviu stau zeci de ore în care te-ai informat despre istoria artistului sau formaţiei cu bune şi rele, ore în care ai citit şi alte interviuri ori ai ascultat şi alte materiale din discografie – poate ţi-ai găsit timp să urmăreşti şi un documentar. În spatele unei cronici de concert stau ore în care ai urmărit presa fizică sau online, încercând să afli cum s-au desfăşurat până acum concertele din turneu şi ce-a făcut artistul în cauză în trecut.

Ai nevoie de toate astea ca să poţi înţelege evoluţia unui artist. Ai nevoie de toate astea ca să poţi cuprinde în cuvinte sau imagini detalii pe care un om obişnuit sau un telefon mobil nu le va găsi, căci nu va şti că trebuie să le caute.

Ai nevoie de toate astea fiindcă jurnalismul (da, chiar şi cel cultural!) e o profesie, nu un hobby. Tot ce-am spus mai sus e foarte important pentru mine fiindcă vreau să cred că munca pe care o fac acum mă va transformă cândva într-un jurnalist bun. Nu sunt singurul care vrea asta, dar suntem (în utima vreme, cel puţin) tot mai puţini.

Va avea oare jurnalistul soarta lustragiului ori coşarului? Câtă vreme acceptăm acreditări confirmate cu câteva ore înainte de începerea evenimentului, câtă vreme ne adaptăm discursul orgoliilor din tribuna oficială, câtă vreme nu tragem un semnal de alarmă la finalul lecturii unui text neinspirat şi nedocumentat (dar publicat), haina jurnalismului va strânge tot mai mult praf şi riscă să devină de nepurtat.

1. Oameni de Lut

Album. File de poveste, my ghosts

Stiam inca din ianuarie 2013 ca primul nostru material trebuie sa fie acel fir de legatura intre ce-a fost si ce trebuie sa devina Proiectul Tivodar. Ce-i drept e drept, la acea data habar n-aveam ca din trei vom ajunge sapte intr-un rastimp de cateva luni – voiam, insa, o evolutie si speram ca ea se va petrece.

Planificasem albumul in liniile sale generale: stiam ca vom avea 12 piese pe material si la acea data hotarasem ca materialul va insemna aducerea la maturitate a celor mai bune din piesele noastre. Procesul de selectie ne-a dat nitel de furca, dar am ajuns la capat: aveam o foaie de hartie cu 12 titluri de piese. Totul parea simplu: trebuie doar sa cantam, dupa ce Adrian Cristescu ne face semn ca s-a apasat “Record”. La final, socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din studio.

Oameni de lut” e una dintre piesele cu care am fost cu totii de acord – nici n-avea cum sa fie altfel, caci “Oameni de lut” e unul dintre cele mai importante cantece in istoria noastra.

Inainte de editia 2009 a festivalului de folk “Om Bun”, ajunsesem sa visez piesa in cauza: ma intalneam cu Alex Nichita aproape zilnic pentru a o repeta. Voiam sa facem impresie buna la cel de-al doilea festival la care concuram, dupa “dezastrul” de la Calarasi. Proiectul Tivodar exista ca duo, in formula ce avea sa devina stabila, abia de 2 luni si aveam multe de de dovedit. Premiul Special al Juriului la editia 2009 a festivalului “Om Bun” a fost o surpriza pentru absolut toata lumea si ne-a dat incredere sa continuam. Au urmat multe concursuri si multe premii iar astazi, dupa atata vreme de-atunci, sunt sigur: in acea seara am castigat pentru ca am cantat “Oameni de lut”.

Nu sunt sigur daca e valabil si astazi, insa am certitudinea ca, pentru foarte multa vreme, “Oameni de lut” a fost piesa favorita a Ioanei. A ascultat-o in Alive Club inainte sa ne cunoastem personal, i-a ramas in minte si poate ca fara “Oameni de lut”, Proiectul Tivodar n-ar fi devenit un trio in formula in care l-ati cunoscut la inceputul anului trecut.

Suntem o echipa care functioneaza foarte bine live – asta ne place mult. Din acest motiv, insa, la capitolul inregistrari au fost si piese care ne-au dat de furca, fiindca n-am reusit initial sa prindem “pe banda” spiritul de care aveam nevoie. “Oameni de lut” a fost una dintre ele: pur si simplu nu ne puteam obisnui cu ideea de metronom care sa ne ghideze pasii. Ne-am apucat de piesa in aprilie 2013 si-am incercat fara succes diverse variante de ritm tobosaresc, diverse orchestratii – orice am fi facut, rezultatul ne parea nepotrivit.

Track-urile pastrate, pentru inceput, au fost chitara si vocea mea alaturi de vioara inregistrata de Alex intocmai asa cum o stabilisem cu ani si ani in urma. Intr-o pauza de lucru la “Frica”, l-am rugat pe Alex Cismaru sa inregistreze si el una-doua chitari ritmice, pentru a ne face o idee asupra felului in care distorsul ar trebui sa sune in piesa. Lunile treceau, insa, fara sa gasim solutia finala.

Salvarea acestei piese s-a numit Claudiu Purcarin. Piesa se afla intr-un stadiu mai mult decat nefinisat atunci cand Nasu’ a ascultat-o prima oara, intr-o seara de la mijloc de noiembrie 2013. Nu ne gandeam ca s-ar mai putea intampla vreun miracol. Al treilea take a fost cel pastrat, iar piesa a dobandit din acea seara exact identitatea pe care o cautasem, fara succes, pana atunci. Cateva minute de munca au rescris povestea piesei: track-uri noi pentru bass si chitara electrica au aparut cu foarte mare usurinta, ulterior, iar ultima adaugire a fost si cea mai speciala. In camera de control s-a apasat “rec” iar Ioana a inregistrat partile ei vocale pe varianta de studio a primei piese Proiectul Tivodar pe care a indragit-o.

Astazi, “Oameni de lut” este piesa ce deschide albumul nostru de debut, intitulat “Autoportret”.

Autoportet de poveste. Introducerea.

Album. File de poveste, my ghosts, Uncategorized

2 saptamani.

Parca ar fi si-acum miercuri, 28 mai. Nu reusesc sa ma trezesc din bucuria ce m-a inundat la sfarsitul serii aceleia: o sala intreaga se ridicase in picioare si ne aplauda pe noi, tocmai pe noi… Nu reusesc sa ma trezesc, insa trebuie: sunt multe lucruri de facut si abia astept ca surprizele pe care le schitam acum sa prinda contur si sa va intalniti si voi cu ele.

Albumul e gata. Albumul exista: acum 2 ani, parea aproape imposibil. Acum doi ani ma temeam, in secret, ca n-o sa putem duce aventura asta la capat. Astazi pot spune fara sa ma tem ca e cea mai frumoasa aventura prin care trupa a trecut pana acum. Am avut si am alaturui cea mai faina gasca din lume: muzicieni unul si unul, prieteni dragi care au inteles povestea din spatele cuvintelor si au vrut sa fie parte din ea. Le multumesc tuturor: de-aici, de pe insula mea, Proiectul Tivodar are cu mult mai mult de 7 membri. 🙂

Urmeaza la rand 12 povesti. Daca aveti albumul, fiecare din povestile astea va fi un companion placut al ascultarii. Daca n-ati reusit inca sa ajungeti la el (sau el n-a reusit inca sa ajunga la voi), povestile astea pot fi motorul de care e nevoie pentru ca intalnirea sa se produca.

A fost odata…

Matematica din spatele muzicii.

De vanzare – 2. FOTO

Uncategorized

Probabil stiti deja asta dar indreznesc sa va reamintesc: numele meu e Stefan, fac fotografie de concert si am nevoie sa fac un upgrade tehnic – prin urmare, m-am apucat sa vand diverse pentru a-mi asigura macar partial bugetul de care am nevoie.

In postul anterior de pe blog (disponibil spre lectura aici), va anuntam ca vand 2 dintre procesoarele pe care le-am folosit spre a face muzica pana acum. A venit randul sa va anunt ca lista produselor disponibile s-a marit.
Vand Kit mirorless Samsung NX2000 + obiectiv SAMSUNG NX 18-55MM F/3.5-5.6 OIS II negru + obiectiv Samsung NX 50-200mm F4-5.6 ED OIS III alb – pret pentru intregul pachet 1700 RON.

Cateva specificatii tehnice:

Effective pixels 20 megapixels   /  Sensor size APS-C (23.5 x 15.7 mm)
Sensor type CMOS /  ISO 100-25600  /  File format JPEG / RAW
Lens mount Samsung NX / Storage types MicroSD/ MicroSDHC/ MicroSDXC
Wireless Built-in / Continuous shooting 8 fps

Gasiti review-uri pentru fiecare produs mai jos, precum si preturile lor individuale. Daca v-ati dori mai multe detalii, imi puteti lasa un mesaj privat aici.

NX2000 separat – 850 RON
18-55MM separat – 200 RON
50-200 separat – 750 lei.
NX2000 + 18-55MM – 1000 RON

20170523_06361420170523_063639

20170523_064033
Atat aparatul cat si obiectivele au fost achizitionate in 2014, ingrijite cu atentie si folosite moderat, in vacante si la cateva concerte. Din pacate Samsung nu are o aplicatie care sa verifice shutter count-ul, dar apreciez ca in cei trei ani am folosit aparatul pentru a captura 40-50.000 de cadre maximum.

Am folosit acest aparat pentru a surprinde doua dintre cele trei cadre expuse in cadrul Expozitie de fotografie #Find_Us – Best of 2016. Cadrele pot fi vazute mai jos:

Stefan Tivodar-David Gilmour-2016Stefan Tivodar-Nick Baydin-The R.O.C.K.-2016

Pentru mai multe informatii, lasa un mesaj privat aici.

De vanzare.

Uncategorized
Vine o vreme cand trebuie sa faci anumite alegeri, cand trebuie sa hotarasti ca visele tale suna frumos dar nu se pot implini pentru ca nu ai cu adevarat talent, ceva de spus ori de aratat. Vine o vreme cand trebuie sa devii adult si sa-ti imbratisezi esecul, vine o vreme cand iti bagi mintile-n cap.
Ei bine, vremea asta inca n-a venit pentru mine. Inca mai cred in muzica, versul si vocea mea, inca mai cred ca am ceva de spus si ca exista oameni ce ar vrea sa asculte. Lucrez in continuare la cantece noi si felul in care decurg lucrurile in formula care s-a conturat in ultima luna si-un pic ma bucura peste masura.
Pentru moment insa e cazul sa recunosc ca nu voi canta live in viitorul foarte apropiat. “Arta” prin care va sunt prezent (mai mult sau mai putin, fireste) in viata e fotografia de concert si acesta e locul unde am, acum, cea mai mare nevoie de ajutor.
Un update tehnologic se impunea de ceva vreme, dar am amanat mereu asta. Proaspat obtinuta acreditare foto la un mare festival de muzica din Austria ma-ndeamna sa nu mai aman procesul, pentru ca rezultatul muncii mele depinde si de tehnologia folosita. Stiu ce-mi trebuieste si de unde sa cumpar asta, dar bugetul meu are nevoie de ajutor.

Prin urmare, se vand urmatoarele:

1x microfon EV CO7 nou-nout si nefolosit. Pretul Thomann este de 29 Euro, pretul cerut de mine este 25 Euro. Discount-ul e si aici mic pentru ca microfonul e absolut nou – nu l-am folosit niciodata.
1x TC-Helicon Play Acoustic folosit in ultimele concerte ale Proiectului Tivodar din 2014. Pretul Thomann este de 295 Euro, pretul cerut de mine este 195 de Euro.
Toate cele 3 produse beneficiaza de garantia Thomann. Primele doua sunt la inceputul perioadei de garantie, caci au fost achizitionate in Decembrie 2016. Cel de-al treilea produs se afla inca in garantie pana la mijlocul lunii August 2017.
Va stau la dispozitie cu orice informatii necesare, legate de oricare dintre subiectele acestui material. Daca vreti sa stiti de ce ar trebui sa ma sprijiniti si cum arata cadrele trase de mine, aflati mergand aici, aici sau aici.
Multumesc!

Buna seara, Galati!

Live

Au trecut 4 ani de la unul dintre cele mai importante momente din scurta istorie a trupei noastre. Trofeul festivalului de folk Baladele Dunarii a fost primul pe care Proiectul Tivodar a reusit sa-l castige, la nici 6 luni de repetitii in formatul de duo. Au mai urmat si alte trofee, insa nu vom uita niciodata festivitatea de premiere la capatul careia am fost anuntati castigatori: a fost primul nostru trofeu si s-a intamplat sa il sarbatorim chiar de ziua lui Alex Nichita.

Un an mai tarziu am revenit la Galati si ni s-a intamplat din nou ceva nemaipomenit: am cantat in deschiderea domnului Nicu Alifantis. Ne amintim cu drag aplauzele voastre, prin tesatura fina a ploii ce-a cazut in acea seara.

De-atunci n-am mai reusit sa aducem muzica noastra la Galati… dar situatia e pe cale sa se schimbe.

Astazi, muzica Proiectului Tivodar inseamna in egala masura distors-ul din rock, poezia din folk si profunzimea din blues, iar echipa noastra aduce pe scena 7 muzicieni.

Galatiul se schimba si el:  anul acesta, stadionul “Portul Rosu” gazduieste prima editie a Danube Rock Festival iar lineup-ul e impresionant: trupe tinere deschid, pe rand, 3 seri de festival ale caror headlineri vor fi Holograf, Zdob si Zdub, Cristi Minculescu&Nutu Olteanu Supergrup, URIAH HEEP.

Dupa 4 ani, Proiectul Tivodar aduce albumul de debut, “Autoportret”, pe scena Danube Rock Festival. Suntem bucurosi sa deschidem cea de-a doua zi de festival. Daca vreti sa cunoasteti noua echipa PT si sa puneti mana pe albumul nostru de debut, ne vedem sambata, 21 iunie, de la 7 seara, la Galati.

 

Autoportret. Declaratie de independenta.

Live, multumesc

A fost un vis.

Privirea putea taia, curioasa, semiintunericul. De-oparte si de alta a scenei, doua coloane de lumina descopereau salii pline sapte oameni fani, aflati in fata celui mai important examen. Nu-i vorba nici de licenta, nici de doctorat, admiterea in Academie sau in randul oamenilor cu carnet de conducere. Aproape patru sute de oameni respirau acelasi aer in sala Teatrului Elisabeta, dornici sa afle ce se-ntampla la lansarea primului album de studio al Proiectului Tivodar.

E greu sa va spun ce s-a intamplat de fapt. Aveam totul pregatit in cele mai mici detalii si eram siguri ca o sa iasa bine. S-a dovedit ca nu poti planifica totul si ca ii e foarte usor Sortii sa-ti intoarca asteptarile. Daca ati fost alaturi de noi, ati fost martori: ce s-a intamplat pe scena vreme de aproape doua ore n-a fost un concert. Astazi, la o saptamana si-o zi de la acele clipe, o pot spune convins – Teatrul Elisabeta a gazduit mai mult decat un concert. Pe 27 mai, am primit in dar, cu totii, un vis implinit.

Nu prea ai cum sa faci cronica unui vis implinit. Obiectiv poti, desigur, vorbi despre toate minunile intamplate pe scena multumita celor care au acceptat sa ne fie invitati: maiestria cu care Sasi Vuscan si-a inserat efectele magice adanc in tesatura pieselor noastre, amprenta speciala a interventiilor marca Blade Strings ori imposibilitatea de a rezista uimirii cand il vezi si auzi pe Claudiu Purcarin cantand la tobe.  Le multumesc din toata inima findca ne-au fost alaturi.

Subiectiv vorbind, pot sa va spun doar ca o plasa fina din uimire, teama, curaj si nerabdare s-a tesut iute, de-ndata ce am pasit pe scena, peste fiecare din noi. Ar fi putut sa fie altfel: sufocati de emotie, toti 7 am fi stat in fata voastra la fel cum cerbul ingheata in lumina farurilor. Ai fi putut taia linistea cu cutitul. N-a fost sa fie asa – v-am cantat si ne-ati auzit asa cum nu s-a mai intamplat vreodata.

Foto by Studioul de Baza

 

 

 

 

 

 

 

Autoportret” e o declaratie de independenta. Scapata din stransoarea oricarui gen muzical clar conturat, muzica noastra e libera sa fie exact ceea ce isi doreste: uneori e folk si poezie, alteori e rock din cel mai pur. Cateodata, muzica noastra are aroma de blues si tutun de pipa. Uneori, va cantam pe limba batranului jazz, alteori duelul viorilor te-ar putea pacali sa crezi ca asculti interpretarea moderna a unei partituri de muzica clasica.

Ce simt eu ca-i sigur, dincolo de toate aceste etichete, e ca dupa ce veti asculta ultima piesa de pe album o sa vreti mai mult. Nu va fie teama sa ne cereti. La lansare n-a fost bis, dar ne revansam la concertul urmator. Ne vedem in sala?

p.s.:  Multumesc tuturor celor care au venit pe 27 mai, la intalnirea cu “Autoportret”-ul cel nou. Aplauzele lor ma fac sa cred ca poate are un sens sa continui.

Un soi de epifanie

my ghosts, silence, Unsorted. Undefined

Voi dormi cand o sa mor.

Toate-s bune pana simti ca oboseala s-a insinuat atat de profund in fibra corpului tau incat tine loc de puls. Pleoapele ard si parca doare mai mult sa stai cu ochii inchisi decat sa continui sa privesti minunea ce te-nconjoara. Cafeaua e doar un alt soi de apa plata si nu-ti gasesti locul nicaieri.

Fuga de odihna e boala grea, dar cateodata merita din plin. Cateodata se-ntampla sa stai, lipsit de putere, pe canapea. Privesti, tamp, un bec ce palpaie in vreme ce sunete imperfecte de vioara si chitara spinteca, orgolios, aerul. Duelul e inegal, inutil si interesant totodata. Batalia argumentelor aprinde spiritele hranite cu mancare libaneza si Glenlivet. Se aprind si degetele pe gatul viorii si-atunci realizezi, peste toata oboseala sufocanta, ca se intampla ceva: oamenii canta. Oamenii chiar canta. Oamenii astia faini care s-au adunat in jurul tau iti stau, pe scena si-n muzica, alaturi pana la capat. Oamenii astia talentati pana peste poate chiar cred in tine.

Am invatat aseara ca suntem un Grup in feluri in care intunericul propriilor demoni nu-mi permisese sa vad pana acum. Cateodata e bine atunci cand pleoapele ard si parca doare mai mult sa stai cu ochii inchisi decat sa continui sa privesti – iti pot aparea in fata ochilor detalii pe care treaz nu le-ai fi perceput. Somnul ratiunii nu naste intotdeauna monstri – cateodata, el poate reaprinde prietenii.

PT